Monday

Kapitalizm - partea II

In postul trecut am descris ascensiunea moguliilor rusi care au profitat de distorsiuniile din economie din timpul tranzitiei rusesti. Acestea sunt utile de studiat pentru a ii intelege pe proprii moguli datorita similaritatiilor dintre tranzitia rusa si tranzitia romaneasca.


Dupa cum spuneam, tranzitia in Rusia a inceput cu perestroika si glassnost, un set de reforme politice, economice si de libertati civile. Tranzitia in Rusia din 85-94 si eventual pana in 99 s-a facut gradual. In 1993 s-a incercat adoptarea terapiei soc — liberalizarea preturiilor, retragerea subventiilor, retragerea creditelor ieftine, deschiderea comertului exterior si privatizarea rapida a tuturor industriilor de stat — in economie insa suflul reformei s-a stins in martie 93 din cauza presiuniilor politice ale Dumei, ale bancii centrale si ale directoriilor rosii printre altii. Asadar, terapia soc s-a transformat in reforma graduala care a avut efecte dezastruase precum hiperinflatie, somaj si prelungirea distorsiuniilor in economie — si practic a ferestrei de oportunitate pentru profitori.

La fel s-a si intamplat si in Romania, numai ca a reforma a inceput mai tarziu. Liberalizarea graduala a creat distorsiuni mari in economie de care baietii destepti au profitat, acumuland capital, pe care il puteau folosi pentru a acapara tot ce se putea acapara. Tot similar, liberalizarea graduala nu a creat socul necesar pentru agentii economici si pentru populatie pentru ca acestia sa isi schimbe practiciile ineficiente si ne sanatoase. Astfel economia de piata nu a adus bunastare, ci aproape hiperinflatie si somaj.

La fel de similare sunt si perioadele premergatoare reformelor graduale din Rusia si Romania. Spre final, regimul Breznev, la fel ca si Ceausescu, pareau sa aiba un singur scop — autoconservarea. Ambele regimuri se confruntau cu o serie de probleme socio-economice similare. Un exemplu este inflatia si rezultanta ei, piata subterana bazata pe contrabanda si furt de la stat. In URSS la fel ca si in Romania statul impunea preturiile, iar acestea nu se puteau adapta la variati de cerere sau de oferta. Ne putand creste preturiile, piata s-a adaptat si a oferit mai putine produse, iar surplus ramas se vindea la preturiile reale pe piata subterana. Pe piata subterana preturiile devenisera atat de favorabile pentru producatori incat tentatia de a fura de la stat pentru a vinde pe piata subterana devenise enorma. Comunistii interzisesera comertul, dar il nu starpisera. Cei care nu furau de la stat faceau bisnita cu produse straine pe piata subterana. Profituriile erau mari, proportional, evident, cu riscul de a fi prins de Securitate. Cei mai rentabili dintre antrepenorii de pe piata subterana strangeau astfel si capital, dar si conexiuni, conexiuniile fiind un element vital in functionarea pietei subterane. Iar dupa revolutie, ca sa devi mogul iti trebuia o minte agera, ceva capital — chiar si in lei — si ceva relatii. Ca sa te transformi din bisnitar antreprenor in potential mogul trebuia sa faci urmatorul pas foarte rapid: schimbai leii pe care ii aveai in valuta, de preferat dolari ca sa poti face comert cu turcii, sau acapari cu leii bunuri ilichide cum ar fi terenuri, case, masini, sau capital politic prin spaga. Cei destepti isi balansau portofoliul de investitii intre valuta si bunuri illichide si plei. Apoi, o data format portofoliul puteai sa astepti privatizarea si sa ciugulesti din intreprinderi sau puteai sa te faci camatar sau puteai sa iti deschizi propria afacere legitima — cea din urma daca aveai apetit pentru risc si moralitate.

Acest model se potriveste de minune pestiilor mai mici din lumea bogatiilor. Daca vreti confirmarea doar ciuliti urechiile in restaurantele in fata carora sunt parcate CLK, CLS si Porcheuri prin Constanta si Bucuresti. Insa acest model nu este complet pentru ca ignora gradul de acces la informatie al actoriilor economici. Iar intr-un joc in care primul venit este intr-un net profit, informatia este cruciala. De aceea fostii securisti aveau pozitii foarte privilegiate in acest joc; ei dispuneau de o retea bine pusa la punct de relatii cat si de informatie ‘dinauntru.’ Insa nu numai fostii securisti au devenit magnati, ci si cei care au fost suficient de inteligenti pentru a rezolva puzzleurile economice cu informatiile aferente. Exista oameni de afaceri foarte influenti care nu au fost securisti ca Dinu Patriciu de exemplu.

In concluzie, in Romania post-decembrista existau oportunitati economice masive pentru cei care aveau ochi sa le vada, capital si conexiunui. Iar fereastra de distorsiuni economice de care sa profiti a fost de aproximativ 9-10 ani pana cand guvernarea CDR a infaptuit ceva reforme semnificative in economie. In acel cadru legal, este imoral sa nu fi profitat de ele? In acel joc, daca nu profitai tu, profitau altii. Dupa parerea mea, ca s-au imbogatit multi peste noaptea in acele circumstante nu mi se pare un lucru rau. Lucruriile au luat-o la vale atunci cand unii au incercat sa se implice in politica sau au incercat sa isi mareasca imperiile prin furt si evaziune fiscala. Tranzitia trebuie acceptata cum a fost, o epoca tulbure plina de oportunitati economice pentru cei conectati sau foarte abili si prijol pentru restu. Evolutia fenomenelor din tranzitie a fost naturala si in deplin acord cu legiile economiei si ale sociologiei. Rezultatul lor este societatea de astazi — un rezultat putin fericit. Tranzitia se va termina cu adevarat cand statul se va debirocratiza, descentraliza si dereglementa si atunci cand nu vom vedea justitia ca un mijloc de razbunare pe trecut. Cu alte cuvinte, tranzitia se va termina cand o exclamam ‘Atat. Punct si de la capat!’