În primele zile de după alegeri, Guvernul interimar Boc girează 400 de milioane de euro pentru Nabucco, proiectul de transport al gazelor care ar urma să lege zona caspică de Occident, ocolind Rusia. Rusia, la rândul ei, are un alt proiect, paralel, care nu trece prin România, însă ambele trenează, iar criza economică le face incerte. Cât e afacere, cât e politică şi cum s-au poziţionat politicienii români?
Documentul a fost trimis la Parlament pentru a-l adopta “în regim de urgenţă”. Potrivit Hotnews, Guvernul poate iniţia proiecte de lege pentru tratatele internaţionale, “în situaţii extraordinare”. Guvernul Boc cere Parlamentului să aprobe alocarea a 400 de milioane de euro către operatorul de gaze Transgaz, implicat în proiect. Boc a declarat că urgenţa provine din faptul că de proiect “depinde securitatea energetică a Europei şi a României”. În cheie politico-economică, când oficialii europeni vorbesc de “securitatea energetică a Europei” se referă, de obicei, la riscurile care provin din dependenţa de gazele ruseşti.
Nabucco ar transporta gazele din Azerbaidjan, Turkmenistan, Irak, prin Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria, spre vest, cu compania austriacă OMV (care deţine în România Petrom) promotor principal. Estimată la 11 miliarde de euro, construirea conductei e în întârziere, şeful OMV încercând în această perioadă să o grăbească.
http://presa.nu/images/upload/f4b9ec30ad9f68f89b29639786cb62ef.jpg
Concurenţa Gazprom
Între Nabucco şi South Stream-un proiect rusesc cu altă rută - există competiţie şi un război de imagine. Potrivit EVZ, Joshka Fischer, fost vicecancelar german, acum consultant pentru Nabucco, a declarat că South Stream nu există, ci “există doar discuţii despre South Stream”. În zona opusă, un experţii ruşi spun, potrivit inforusia.ro, că “devine tot mai evident ca Nabucco nu mai are o logica comercială”, iar sursele de gaze sunt incerte.
South Stream ar costa 25 de miliarde de euro, urmând să plece din Rusia şi să treacă prin Turcia, Bulgaria, de unde s-ar bifurca pe rutele: Serbia-Ungaria-Slovenia-Italia (posibil din Ungaria şi spre Austria) şi Grecia-Italia (submarină).
În timp ce Nabucco este susţinut de Uniunea Europeană şi de Statele Unite, în South Stream Gazprom-ului s-au alăturat compania italiană ENI, partener tradiţional al ruşilor, şi francezii de la EDF. Fiindcă business-ul e business, cei de la OMV, implicaţi în Nabucco, nu exclud să cumpere gaze de la South Stream, dacă acest gazoduct se construieşte.
Varianta rusească
Deşi România s-a angajat, printr-un acord cu celelalte ţări din Nabucco, să participe la gazoductul OMV, oficialii au vorbit şi despre varianta South Stream. Pe 30 noiembrie, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat că, în faza “cea mai fezabilă”, South Stream ar trece prin România. “Desenul” lui Videanu de acum o săptămână coincidea cu una dintre variantele ruşilor de la Gazprom, de a construi o ramificaţie spre România. Ei au mai curtat România şi înaintea alegerilor parlamentare din 2008, însă nu se ştie cât de ferm. În octombrie anul trecut, ministrul liberal al Economiei, Varujan Vosganian, afirma că dacă va fi invitată, România va participa la South Stream. (Şi Dinu Patriciu vedea în conducta Gazprom o variantă mai bun decât Nabucco, pentru ca, mai târziu, să se răzgândească.)
Dacă miniştrii şi alţi politicieni au luat în calcul şi varianta rusească, despre ea n-au vorbit public nici preşedintele, nici premierii, Tăriceanu sau Boc. Într-un interviu în România liberă, Traian Băsescu a spus recent, că probabil motivul pentru care Vladimir Putin nu a făcut vizita în România, aşteptată după summit-ul NATO din 2008, a fost participarea românească la Nabucco.
Moscova-Bucureşti, politică îngheţată
Pe această logică, frecuşurile din campania electorală pe tema rusească, începute când Traian Băsescu a criticat vizita secretă a lui Mircea Geoană la Moscova, ar avea un sens. Disputa s-a rostologit spre ambasadorul rus la Bucureşti. “Războiul Rece s-a încheiat!“, a declarat Alexandr Ciurilin, înaintea turul doi, întrebat în legătură cu polemica. Băsescu a replicat: “Şi eu mă văd nevoit, şi o voi face şi oficial, să îl atenţionez că într-adevăr a trecut vremea Războiului Rece şi că nu îşi mai pot face centre de influenţă în politica românească sau, dacă şi le vor face, le vom reteza."
Oficial, după ce a câştigat alegerile, Băsescu nu a continuat. Totuşi, joi, Ministerul rus de Externe, a mai dat o dată replica, ceea ce nu face foarte des. În rezumat, ruşii spun că Băsescu “şi-a permis afirmaţii neprieteneşti” faţă de Rusia, au fost declaraţii “absurde”, iar preşedintele român a jucat “cartea anti-rusească” în campanie.
Proiecte incerte
De fapt, trecând de politică, costurile mari atât cel al Nabucco, cât şi South Stream, problemă acutizată de criza economică, le fac incerte. Analistul pe probleme de energie Cătălin Dimofte a spus pentru presa.nu că “Nabucco este mai interesant din perspectiva îmbunătăţirii securităţii energetice -- un concept total diferit de cel pe cât de frecvent, pe atât de eronat utilizat de "independenţă energetică." , dar e mai fragil, “ca orice copil care are multe moaşe”. “South Stream, pe de altă parte, ar fi mai ieftin pentru noi, dar ne-ar aduce avantaje limitate -- am putea cel mult ignora de-acum tradiţionalele hârjoneli de ianuarie dintre Rusia si Ucraina.” Cele două proiecte n-ar aduce o schimbare dramatică pentru România, dar ar fi mai bine dacă s-ar face ambele, adaugă el.
Mai viabil pare, totuşi, proiectul ruşilor. “South Stream a fost întotdeauna mai viabil, văzut strict prin prisma jucătorilor implicati -- doi puternici, şi câţiva mărunti, dependenţi şi influenţabili la remorcă. Nabucco, pe de altă parte, are şase jucători de forţe sensibil egale -- lucru evident si in acţionariatul consorţiului de proiect. Doi vor ajunge intotdeauna mai usor la un compromis decât şase”, a spus Dimofte.
Analistul consideră că proiectele “sunt doar într-o măsură limitată concurente. Nu au aceleaşi surse de gaz, nu au decât în mică măsură aceiasi clienţi finali, nu au aceiaşi sponsori. Dacă adăugăm aici şi posibilitatea interconectării, având in vedere ca traseele sunt aproximativ paralele şi apropiate pe multe sute de kilometri, într-o lume ideala le-am putea chiar considera complementare.”